Gazeta Basarabiei

Întrevederea domnului Iurie LEANCĂ, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova la Senat - Noutăţi

23 Noiembrie 2009

În cadrul vizitei la Roma, domnul Iurie LEANCĂ, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, s-a întreţinut cu senatorul Lamberto DINI, Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Senatului Italian.

În cadrul întrevederii au fost discutate subiecte de interes reciproc, accentul fiind pus pe importanţa acordării suportului necesar Republicii Moldova din partea autorităţilor italiene în realizarea aspiraţiilor europene ale Moldovei.

Oficialul italian a menţionat necesitatea elaborării unei foi de parcurs interne privind dezvoltarea şi modernizarea ţării, care ar asigura în perspectivă condiţiile necesare pentru aderarea la comunitatea europeană. De asemenea, DINI a recomandat să fie promovată o politică economică echilibrată, în condiţiile crizei economice globale, subliniind că, semnarea Acordului cu Fondul Monetar Internaţional reprezentă garanţia implementării unei politici macro-economice ponderate şi va stimula investiţiile străine directe.